Mii de oameni au comemorat victimele de la COLECTIV: Au trecut trei ani, nu s-au găsit VINOVAȚII. Nu i-am UITAT

Publicat: 30/10/2018, 23:43

„Nimic nu s-a schimbat. Ar trebui să se schimbe radical sistemul, care este terminat la ora actuală. Să facă spitale, să se bage aparatură. Există aparatură nefolosită. Avem mult de învățat. Trebuie să ne mai și trezim. Și să plece guvernanții care nu au făcut nimic. După cum se vede, au trecut trei ani de la Colectiv. Nu s-a făcut nimic, nu s-au găsit vinovații. După părerea mea, sunt responsabili patronii Clubului care nu aveau autorizație, clubul nu a fost construit cum trebuie. Și autoritățile au o parte din vină, poate chiar mai mult. Aici comemorăm trei ani de la Colectiv. Nu i-am uitat, nu îi vom uita, vrem dreptate și să se trezească românii care încă dorm,” a declarat Denisa, una dintre tinerele care au participat la marș.

Oamenii au aprins torțe și merg în ritmuri de chitară către Club, ținând în mână flori, lumânări și drapelul României.

Un alt participant la manifestare a venit cu chitara, pentru a-și exprima prețuirea față de chitariștii trupei Goodbye to Gravity.

„Am fost prieten cu Pascu (chitaristul trupei Goodbye to Gravity, care și-a pierdut viața în incendiu n.r.), iar pe Mihai Alexandru l-am învățat la chitară, când era mai mic. Mihai Alexandru, un chitarist foarte bun. Dumnezeu să-i ierte pe toți.(…) Pe noi ne conduc copiii comuniștilor. Dacă e să se schimbe ceva, să vină o altă generație, cu vârsta de până în 40 de ani, cu o mentalitate de democrație, nu de harababură,” a spus Toni, un chitarist ce și-a adus instrumentul la marș.

„Eu am cântat folk în clubul respectiv cu mulți copii, cunosc clubul.(…) Nu trebuia să le dea autorizații pentru artificii. Dacă nu erau artificii, acolo era cel mai frumos concert pentru acea lansare (de album, a trupei Goodbye to Gravity, n.r.). Ne-am strâns în memoria lor”, a povestit Toni.

O altă femeie a venit în semn de solidaritate cu o mamă care și-a pierdut copilul în incendiul de acum trei ani.

„Sunt cunoștință cu o mamă care și-a pierdut băiatul în Colectiv. Justiția să fie independentă și să-și facă datoria. Dacă avem justiție indepedentă, putem avea încredere că dosarele Colectiv, Mineriada, Revoluție, 10 august se vor soluționa. Îmi place să spun că instituțiile statului sunt o salată de boeuf, iar justiția este maioneza. Dacă maioneza se taie, nu mai avem salată. Autoritățile sunt vinovate pentru că s-au dat șpăgi, s-au dat autorizații de funcționare fără acoperire, nu au fost controale.(…) Tragedia este un simbol, e momentul când am strigat Corupția ucide. Și într-adevăr ucide. În seara asta nu se strigă, ci mergem să ne întâlnim cu ei, cu cei care sigur ne văd de undeva, de acolo,” a declarat Teodora Vlad.

Asociația Colectiv GTG 3010 a organizat, marți seară, o campanie denumită „Marșul Chitarelor”. Oamenii s-au adunat în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, și au pornit spre Parcul Unirii pe traseul Pod Șerban Vodă – Splaiul Unirii, strada Bucur, Piața Bucur, unde este clubul Colectiv, în care s-a petrecut tragedia.

Marți, 30 octombrie, se împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”